Animal Modern, pagina principală
Animal Modern

Verifici simptomele, vorbești cu un medic, păstrezi fișa medicală.

Descarcă din App Storeîn curândDisponibil pe Google Playîn curând

„Riton Digital” S.R.L., IDNO 1026023142485

Înapoi

Consultație online

Îi scrii unui medic veterinar despre ce se întâmplă cu animalul tău și primești, în aplicație, evaluarea și recomandările lui.

500 MDL

per consultație · plată unică, fără abonament

Prima ta consultație plătită: 350 MDL (−30%), o singură dată per cont.

Medicii răspund zilnic, între 9:00 și 22:00.

Ce primești

  • Un medic veterinar licențiat citește tot ce ai completat: răspunsurile din verificarea simptomelor, descrierea și pozele.
  • Îți scrie în secțiunea Mesaje a aplicației: ce crede că se întâmplă, ce să faci mai departe și dacă animalul trebuie văzut la o clinică.
  • Îi poți răspunde în aceeași conversație, iar ea rămâne în aplicație.

Cum comanzi și plătești

  1. Instalează aplicația Animal Modern și intră în cont.
  2. Adaugă animalul, dacă nu l-ai adăugat deja.
  3. Pe ecranul principal apasă «Simptome» și răspunde la întrebări.
  4. Pe ecranul cu rezultatul apasă «Începe consultația».
  5. Verifică serviciul și suma, bifează «Accept Termenii de utilizare și Politica de rambursare» și apasă «Plătește 500 MDL» (la prima consultație, «Plătește 350 MDL»).
  6. Introdu datele cardului pe pagina securizată maib. Banca ta îți poate cere să confirmi plata (3-D Secure).
  7. Revino în aplicație: vezi «Plată primită» și numărul comenzii, iar «Mergi la consultație» deschide conversația cu medicul.
Plăți cu cardul prinmaibVisaMastercardAmerican Express
  • Datele cardului ajung doar la maib: noi nu le vedem și nu le păstrăm.
  • Confirmarea plății o primești în aplicație și pe e-mail, cu numărul comenzii, serviciul, suma și data plății.
  • Plata se face în lei moldovenești (MDL). Dacă moneda cardului e alta, conversia o face banca ta.

Când îți răspunde medicul

Consultația are loc în scris, în secțiunea Mesaje a aplicației. Nu există livrare fizică.

Medicii răspund în fiecare zi, inclusiv în weekend și de sărbători, între 9:00 și 22:00. Răspundem cât putem de repede, dar nu promitem încă un timp fix de răspuns. O solicitare trimisă în afara acestui interval e preluată de la 9:00. Primești o notificare imediat ce medicul îți scrie.

Consultația e prestată când medicul ți-a transmis evaluarea și recomandările lui. Dacă niciun medic nu poate prelua solicitarea sau consultația nu poate fi finalizată din motive care țin de noi, îți restituim integral banii.

Rambursări

Primești integral banii înapoi dacă renunți înainte ca un medic să preia solicitarea, dacă medicul nu a putut prelua sau finaliza consultația ori dacă o defecțiune tehnică din partea noastră a împiedicat-o.

Banii revin numai pe cardul cu care ai plătit, de regulă în 5–10 zile lucrătoare. Ai și dreptul de retragere în 14 zile, în condițiile din Termenii de utilizare.

Ca să ceri o rambursare, scrie-ne cu adresa de e-mail a contului, data plății și numărul comenzii.

Politica de rambursareDreptul de retragereContact

Ce nu poate face o consultație online

Medicul nu poate examina fizic animalul și îți poate recomanda o vizită la clinică. Recomandările depind de cât de exact descrii ce observi. Prescripțiile se emit doar când legea permite și situația o justifică.

Cine prestează serviciul

Serviciul e prestat de operatorul platformei Animal Modern:

„Riton Digital” S.R.L.IDNO 1026023142485E-mail:suport@animalmodern.comTelefon:+373 69 020 800
Descarcă aplicația